Tănase: Comasarea celor două procuraturi are drept scop eliminarea Veronicăi Drăgălin

Tanase

Decizia de comasare a celor două procuraturi pare să aibă mai puțin de-a face cu lupta împotriva corupției și criminalității organizate. Senzația pe care o am este că adevărata țintă a creării unei noi „ arhitecturi a structurilor anticorupție”, este eliminarea șefului Procuraturii Anticorupție, dna Veronica Drăgălin, care, în ultima perioadă, se pare că mai este pe placul actualei guvernări.

Cum actuala legislație face ca demiterea acesteia să fie extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă, după patru ani de interimate și modificări săptămânale ale legii procuraturii, a fost inventată necesitatea unei „noi arhitecturi a structurilor anticorupție”.

Indiferent cum o vei numi, această metodă face parte din arsenalul sovietic: când o persoană incomodă nu poate fi eliminată legal, fie i se fabrică un dosar penal, fie instituția pe care o conduce este reorganizată. Trebuie să recunosc că spre deosebire de metodele folosite pentru eliminarea fostului procuror general, metoda de eliminare a dnei Drăgălin este mult mai „elegantă”, deși în esență nu este mai morală sau mai legitimă. În orice caz, daca acest scenariu va fi dus la bun sfârșit, eliminarea dnei Drăgălin va continua tradiția post-sovietică din Republica Moldova, în care niciun șef al procuraturii nu își duce mandatul până la capăt.

Ca și consecințe practice, implementarea așa-numitei „noi arhitecturi a structurilor anticorupție” nu va face decât să paralizeze și mai mult lupta împotriva corupției. Orice reorganizare durează, procurorii sunt in procedura de vetting, iar în curând, clasa politică va intra în campanie electorală și toate reformele vor rămâne pe lanul doi.

Alexandr Tanase, ex-ministru al Justiției

Citeşte şi..

Vezi toate