Nicolae Federiuc: Despre Unire, fără emoții

Republica Moldova și-a epuizat capitalul politic, logistic și administrativ care asigura, cât de cât, funcționalitatea acestui stat. Pentru că, am mai spus, statul acesta a fost creat din start ca o construcție provizorie, pus pe niște șine scurte, cât să-l ducă în România. Aceasta a fost logica Declarației de Independență și esența Mișcării de Eliberare Națională de la sfârșitul anilor ’80, începutul anilor ’90.

Republica Moldova nu a fost creată ca un proiect durabil, menit să dăinuie în timp. Pentru că nu a avut niciodată cel mai important ingredient pentru așa ceva – identitate proprie. Identitatea este vitală, deoarece un proiect național se sprijină, în primul rând, pe loialitate. Statul, instituțional vorbind, este doar o chestiune tehnică, formală. El oferă niște mecanisme, dar nu creează sentiment, emoție, vibrație sau spirit de jertfă.

Statul, în lipsa unui proiect național și identitar, ajunge, dimpotrivă, într-o confruntare permanentă cu propriii cetățeni. Această mașinărie stearpă și neînsuflețită cere mereu sacrificii, aplică constrângeri și, deseori, abuzează. Statul birocratic oferă puțin, dar cere mult și, respectiv, nu poate câștiga loialitatea poporului.

Anume de aceea, patriotismul nostru a fost mereu unul local, individual, rural. El nu s-a raportat la statul Republica Moldova, ci la particularități specifice acestei comunități: tradiția, credința, memoria colectivă (pământul, pâinea, doina, cultul strămoșilor, limba și sfinții din Cer). Acestea sunt ingredientele care au permis conservarea acestei comunități și supraviețuirea ei de-a lungul secolelor, indiferent de puterile asupritoare care s-au perindat.

Acest tip de „patriotism” a existat mereu, și înainte de apariția statului Republica Moldova, și în timpul existenței lui, și se va manifesta și după ce acest stat nu va mai fi, indiferent ce se va întâmpla aici. Prin urmare, el nu poate și nici nu este capabil să susțină proiectul statal numit Republica Moldova.

În același timp, teoria moldovenistă, inventată de ruși și implementată agresiv în mentalul colectiv după ocupația sovietică, a avut o cu totul altă menire, și anume să înstrăineze această lume de neamul din care s-a născut și să înnăbușe „dorul de casă”. Moldovenismul a fost creat pentru a justifica raptul, nu pentru a construi o țară și o națiune aparte, puternice și autosuficiente. Pentru că se bazează pe falsuri brutale, prin urmare, nu poate prinde rădăcini.

Nici proiectul așa-numitei „națiuni civice moldovenești”, apărut ca o „îmbunătățire” din mers a moldovenismului primitiv, care ne obligă să facem abstracție de componenta etnică și culturală, diluând-o prin „multiculturalism” și „unitate prin diversitate”, nu poate avea sorți de izbândă. Pentru că tot pe falsuri se sprijină. Nu poți fi luat în serios când afirmi că Republica Moldova este un stat „polietnic” sau „multinațional”, în condițiile în care toate minoritățile etnice, luate la un loc, nu depășesc nici 15% din populație. Iar separarea forțată a „românilor” de „moldoveni” nu consolidează, ci știrbește credibilitatea acestui proiect, pentru că nu rezistă argumentelor științifice.

Așadar, proiectul statalist se ruinează pentru că nu are fond ideologic, nu are memorie istorică și instituțională, nu are identitate națională proprie și, mai nou, nu mai are nici resurse, nici umane, nici materiale, care să-i permită să reziste. Mai ales acum, când totul în jur se zdruncină, iar lumea se schimbă într-un ritm amețitor, brutal și fără menajamente. Trebuie să fii naiv, dacă nu rău intenționat, ca să spui că acest stat, extrem de fragil și secătuit de resursele vitale, poate supraviețui unor asemenea turbulențe.

De aceea, întrebarea firească nu este cum salvăm statul, ci cum salvăm oamenii pentru care acest stat, teoretic, există. Când o mașină derapează în viteză, grija principală este și trebuie să fie cum să-i salvezi pe cei din interior, nu mașina.

Care este zona noastră de refugiu astăzi? Care este spațiul care ne poate asigura supraviețuirea, o minimă protecție și un sentiment de siguranță? Noi avem această soluție, de avarie, dacă vreți, spre deosebire de alte neamuri din jur, care sunt singure și n-au pe nimeni care să le apere. Vă imaginați ce avantaj este acesta? Cât de infantil și lipsit de conștiință trebuie să fii ca să dai cu piciorul într-o asemenea șansă?

Politicienii și pretinșii lideri de opinie care pun interesele statului deasupra intereselor cetățenilor sunt, în actualele condiții, nu doar mincinoși, ci criminali. Pe de o parte, pentru că nu au niciun mecanism și nicio idee despre cum ar putea salva acest stat, iar pe de altă parte, pentru că îi condamnă pe oameni la o incertitudine mortală.

Aici nu mai vorbim despre sentimente, adevăruri discutabile sau afinități ideologice. Vorbim strict despre responsabilitate. Măcar în al doisprezecelea ceas. Pentru că în joc este însăși supraviețuirea noastră.

Cât despre „integrarea europeană” pe cont propriu, în baza acestui stat beteag, avem de-a face cu o altă mare minciună. Republica Moldova nu se va integra niciodată în Uniunea Europeană în forma în care ni se promite. E timpul să spunem răspicat acest adevăr, chiar cu riscul de a fi sancționați pentru „euroscepticism” de „poliția gândirii”. Nici la pachet cu Ucraina, nici în afara „pachetului”. Pentru că nu îndeplinim criteriile minime, pentru că la nivelul UE nu există și nici nu va exista consensul necesar pentru extinderea spre Est, pentru că nu avem oameni competenți la conducere și pentru că nici măcar în interior nu mai există un consens larg și o motivație reală.

În condițiile actuale, am putea ajunge în UE doar cu forța, prin încălcarea tuturor normelor și regulilor. Dar asta nu se va întâmpla. Mai ales că UE însăși este extrem de fragilă acum.

Sincer, m-aș mira tare dacă această construcție paneuropeană, în forma în care o cunoaștem, va exista și după 2030, când, chipurile, ar urma să aderăm și noi. Iar dacă va rezista sau va căpăta alte forme, noi vom putea face parte din ea doar împreună cu România. Pentru mine, acest lucru este cert.

Așadar, Unirea cu România reprezintă astăzi unica fereastră de oportunitate care ne-a mai rămas. În caz contrar, vom pierde totul, nu doar statul pe care cică îl apărăm.

Editorial de Nicolae Federiuc, jurnalist ZIUA.MD