
Promo-LEX: Tiraspolul impune noi măsuri de cenzură
Așa-numitul „soviet suprem” de la Tiraspol a propus recent două proiecte de „legi” care prevăd măsuri severe de întrerupere a serviciilor de comunicații, generând îngrijorări serioase privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului în regiunea transnistreană.
Potrivit inițiativelor semnate de „deputații” Galina Antiufeeva și Oleg Petric, autoritățile separatiste ar putea întrerupe accesul la telefonie și internet pentru persoane fizice și juridice timp de până la 48 de ore, fără o decizie judecătorească, doar la solicitarea unui funcționar din structurile de securitate locale. Perioada poate fi prelungită printr-o „hotărâre” emisă de instanțele subordonate regimului de la Tiraspol, se menționează într-o analiză a experților Promo-LEX.
Motivele invocate pentru aceste măsuri includ pretinse amenințări la adresa „securității politice, economice, militare, informaționale sau ecologice” a autoproclamatei „rmn”. În realitate, astfel de prevederi pot fi aplicate împotriva activităților pașnice și legale, precum exprimarea opiniilor critice pe rețelele sociale sau organizarea protestelor.
Totodată, a fost propusă extinderea listei structurilor de securitate care pot solicita blocarea accesului la serviciile de comunicații, accentuând și mai mult controlul regimului asupra mediului informațional din regiune.
Control total asupra comunicațiilor
Regiunea este deja lipsită de alternative în materie de servicii de telecomunicații, întrucât unicul operator – Interdnestrcom – aparține holdingului Sheriff, care controlează de facto „sovietul suprem” prin intermediul partidului „Obnovlenie”. În acest context, blocarea arbitrară a accesului la telefonie și internet riscă să devină un instrument de represiune generalizată.
În aprilie 2025, regimul a mai înregistrat alte două inițiative legislative menite să justifice cenzura online, sub pretextul protejării copiilor. Acestea prevăd blocarea site-urilor care conțin informații considerate ofensatoare sau „imorale” – formulări vagi ce pot fi folosite împotriva criticilor regimului.
Un vid informațional consolidat de represiune
Internetul rămâne singurul canal prin care locuitorii regiunii mai pot accesa informații independente. Însă, în ultimii ani, regimul de la Tiraspol a intensificat supravegherea rețelelor sociale, iar exprimarea unor opinii critice poate duce la arestări și dosare penale fabricate.
Aceste acțiuni se aliniază modelului represiv al Federației Ruse. Conform raportului „Freedom on the Net 2024” al Freedom House, Rusia continuă să restricționeze accesul la platforme online și să întrerupă internetul în timpul protestelor – o practică preluată și de Tiraspol.
Lipsă de sprijin real pentru locuitorii regiunii
Deși abuzurile sunt documentate constant, autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu dispun în prezent de un mecanism coerent de sprijin pentru cetățenii din stânga Nistrului. Nu există o linie de asistență dedicată, nici proceduri clare pentru acordarea protecției juridice sau informaționale. În lipsa unor acțiuni concrete, locuitorii regiunii rămân expuși abuzurilor unui regim autoritar și izolați de restul societății.
Concluziile experților Promo-LEX
Noile inițiative legislative ale regimului separatist din Tiraspol reflectă o escaladare periculoasă a măsurilor represive, care afectează direct drepturile la liberă exprimare, acces la informație și siguranță personală. În lipsa unor intervenții strategice și a unui cadru instituțional clar din partea autorităților de la Chișinău, locuitorii regiunii continuă să trăiască într-un spațiu fără garanții democratice sau protecție legală.