
PCRM boicotează consultările inițiate de președintă pentru desemnarea premierului
Fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor a anunțat că refuză să participe la consultările convocate de președinta Maia Sandu pentru desemnarea noului prim-ministru, programate pentru ora 16:00.
Într-un comunicat, formațiunea susține că procedura a fost transformată într-o formalitate lipsită de relevanță, acuzând modul de organizare drept unul care ar demonstra lipsă de respect față de deputați și cadrul legal. Potrivit PCRM, anunțarea viitorului candidat pentru funcția de premier înainte de constituirea oficială a Parlamentului și a fracțiunilor parlamentare ar contraveni prevederilor constituționale.
Comuniștii critică și faptul că invitația la consultări a fost semnată de un funcționar de rang inferior, iar discuțiile urmau să aibă loc la Președinție și nu în Parlament, cum este consacrat prin practică. Totodată, partidul contestă limitarea participării la doar trei deputați, în absența unor criterii clare, considerând măsura discriminatorie.
Până în prezent, la consultări au participat Partidul Democrația Acasă și Partidul Nostru. În cursul zilei urmează să fie primiți reprezentanții Blocului Alternativa și ai Partidului Socialiștilor, iar vineri sunt programate discuțiile cu Partidul Acțiune și Solidaritate.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










