Bărbat de 56 de ani, lider al oficiului teritorial Bălți al Blocului “Pobeda”, reținut
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au reținut un bărbat de 56 de ani din Chișinău, președinte al oficiului teritorial Bălți al așa-numitului Bloc “Pobeda”. Acesta este vizat într-o anchetă amplă privind finanțarea ilegală a partidelor politice, coruperea alegătorilor și spălarea banilor.
Investigațiile sunt conexe dosarelor ce vizează activitatea unor persoane afiliate organizației criminale „Șor”. În luna septembrie, ofițerii au efectuat 46 de percheziții în mai multe localități din țară, identificând probe care ar confirma implicarea unui grup organizat, cu roluri clar delimitate, în tentativa de influențare a votanților în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025.
Conform datelor operative, suspectul nu se afla la domiciliu în momentul perchezițiilor, acesta ascunzându-se în regiunea transnistreană. De acolo, ar fi coordonat activitatea grupului implicat în schemele de finanțare din surse suspecte.
Astăzi, bărbatul a fost reținut și este cercetat penal pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, corupere electorală, spălare de bani și sprijinirea grupurilor de inițiativă prin mijloace ilegale. Pentru aceste infracțiuni, legislația prevede pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani, amenzi cuprinse între 92 500 și 117 500 de lei, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita activități relevante pentru o perioadă de 5 până la 10 ani.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate