Trump a avut la dispoziție trei opțiuni pentru sancțiunile împotriva Rusiei (WSJ)
Președintele SUA, Donald Trump, a aprobat în această săptămână un nou pachet de sancțiuni împotriva industriei petroliere din Rusia, după luni în care a ezitat să adopte măsuri ferme, scrie The Wall Street Journal. Decizia vine în contextul în care Casa Albă acuză Moscova că tergiversează negocierile privind încetarea războiului din Ucraina.
Potrivit surselor citate, Trump a avut la dispoziție trei planuri cu niveluri diferite de severitate și a optat pentru varianta de mijloc, vizând companiile energetice Rosneft și Lukoil și subsidiarele acestora. Măsura reprezintă prima acțiune directă a administrației Trump împotriva industriei petroliere ruse în mandatul său actual.
Consultări la nivel înalt înainte de decizie
Înaintea anunțului, Trump s-a consultat cu secretarul de Stat Marco Rubio, secretarul Apărării Pete Hegseth și șeful Trezoreriei, Scott Bessent. Toți ar fi susținut impunerea sancțiunilor, susțin surse familiare discuțiilor din Biroul Oval.
„Am simțit că era momentul. Am așteptat mult timp”, a declarat liderul american, care a precizat că și-a epuizat răbdarea față de strategia Kremlinului.
Atacuri intensificate în Ucraina
Decizia Washingtonului a fost accelerată după noi atacuri cu rachete și drone asupra Ucrainei, lansate de Rusia la scurt timp după anularea unui summit Trump–Putin planificat la Budapesta. Printre clădirile lovite s-ar fi numărat inclusiv o grădiniță, fapt ce a amplificat presiunea internațională asupra Moscovei.
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a afirmat că Rusia nu se confruntă cu suficientă presiune externă pentru a negocia serios pacea.
Efecte deja vizibile pe piața petrolului
La o zi după anunțarea sancțiunilor: rafinării indiene ar fi început să caute furnizori alternativi, unele companii chineze de stat au suspendat temporar achizițiile de petrol rusesc.
Administrația Trump consideră că lovitura economică ar putea fi semnificativă, având în vedere dependența Rusiei de exporturile energetice.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate