Sergiu Lazarencu pleacă de la Ministerul Mediului și revine în Parlament: Va fi numit un nou ministru

Embed:

Ministrul în exercițiu al Mediului, Sergiu Lazarencu, a anunțat că părăsește Guvernul pentru a reveni în funcția de deputat în Parlament. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de bilanț, dedicată celor aproape doi ani de activitate la conducerea instituției. 

„Marile obiective, precum programul de împădurire, managementul deșeurilor și alinierea la acquis-ul comunitar, le voi susține din postura de deputat în Parlament. Va fi o continuitate a eforturilor depuse la minister”, a declarat acesta.

Mandatul său a durat 19 luni, perioadă în care au fost plantate 17 mii de hectare de pădure din cele 132 de mii prevăzute până în anul 2032. Tot în acest interval au fost atrase investiții de peste 300 de milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului.