Numirea Procurorului șef din Găgăuzia va avea loc fără participarea Adunării Populare. Decizia Curţii Constituţionale

8bef1a7a321f979cf28dc9be2705a30b

Magistraţii Curții Constituționale au declarat neconstituțională prevederea legală care permitea Adunării Populare a Găgăuziei să propună un candidat pentru funcția de procuror-șef al autonomiei. Decizia vine în urma sesizării depuse de procurorul general, Ion Munteanu, la sfârșitul lunii ianuarie. Acesta a susținut că prerogativa forului legislativ local intră în contradicție cu Constituția Republicii Moldova, care consfințește caracterul unitar și indivizibil al statului.

Potrivit legislației în vigoare până acum, procurorul-șef al Găgăuziei era numit de procurorul general, dar doar în baza propunerii venite din partea Adunării Populare. În opinia lui Munteanu, această procedură contravine și principiului separării puterilor în stat.

Hotărârea Curții este definitivă și obligatorie, notează Moldova1.

Ca efect al acestei hotărâri, Consiliul Superior al Procurorilor și Procurorul General vor putea exercita pe deplin și exclusiv atribuțiile constituționale care le revin privind selecția și numirea procurorului-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia.

 

Citeşte şi..

Vezi toate