Nicolae Federiuc: Maia Sandu, „solidară” cu georgienii, nu și cu moldovenii. Ce bine totuși că n-a fost lăsată să piardă alegerile!
Maia Sandu, maica „națiunii” noastre civice, se declară iarăși solidară cu „poporul georgian” (cu o parte din acest popor, de fapt, minoritară, dacă ne uităm la ultimele alegeri), care o susține pe cea care se crede în continuare președinte al Georgiei, deși Georgia are alt președinte deja, scrie editorialistul ziua.md, Nicolae Federiuc.
Nu știu dacă a tras-o cineva de limbă pe a noastră, dar cred că știu ce încearcă ea să demonstreze, atunci când sfidează deschis, insistent și aproape brutal puterea de la Tbilisi. Este o manifestare de loialitate față de marea ei familie neomarxistă, din care face parte și tanti de la Tbilisi, care, iată, se ține cu dinții de putere și-i gata să dea foc la țară numai să rămână.
Este solidaritate de familie ideologică asta, nu solidaritate cu poporul! Pentru că politicienii de teapa lor nu-s solidari nici măcar cu propriile popoare, darămite cu altele străine.
Ați sesizat vreo umbră de compasiune, de solidaritate, din partea Maiei Sandu, pentru moldovenii care se uită îngroziți cum vine sărăcia peste ei? Zero! Stingeți lumina și la revedere! Ea de georgieni își face griji, ca nu cumva să rămână fără neomarxista lor!
Voi chiar credeți că ea (a noastră) ar fi plecat, dacă ar fi fost lăsată să piardă? Vă imaginați cum era să ardem și noi acum și cum ar fi zburat și la noi artificiile în toate părțile? Asta pe lângă crizele fără număr care oricum veneau peste noi.
Și, pe fundalul acestui haos, am fi primit mesaje de „solidaritate”, la pachet, de la surorile și frații ideologici ai Maiei Sandu din marea lor familie neomarxistă.
Ne-a păzit Dumnezeu! Cel puțin în primă fază!
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI