CSJ va decide în privința promovării sau nepromovării evaluării judecătorilor și procurorilor după a doua contestare
Încă o modificare a regulilor în timpul jocului. Guvernarea vrea să-i permită Curții Supreme de Justiție să decidă asupra integrității judecătorilor. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în ședința de joi a Parlamentului.
Potrivit modificărilor la Legea cu privire la evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, magistratul care nu a trecut testul de integritate în Comisia Pre-Vetting va putea contesta decizia la Curtea Supremă de Justiție o singură dată, și nu de mai multe ori, cum este acum.
„Curtea Suprema de Justiție poate dispune doar o sigură dată reevaluarea candidatului. Astfel, la o ulterioară contestare, nu are loc a doua reevaluare, ci însăși Curtea Suprema de Justiție se pronunță în privința promovării sau nepromovării subiectului evaluării”, se precizează în documentul aprobat de deputați PAS în prima lectură.
O altă modificare ține de competențele judecătorului sau procurorului care nu a trecut evaluarea, dar a contestat decizia Comisiei Pre-vetting la CSJ. În perioada examinării contestației, magistratul nu va putea emite acte de dispoziție.
„Potrivit prevederilor celor două legi, nepromovarea evaluării integrității are drept efect eliberarea din funcție a judecătorului/procurorului vizat, iar depunerea unei contestații la Curtea Suprema de Justiție suspendă executarea hotărârii CSM/CSP privind nepromovarea eliberării. Drept urmare, se creează о perioada de timp în care un subiect al evaluării, în privință căruia comisia de evaluare a emis un raport negativ, iar ulterior și CSM/CSP a emis о hotărâre de nepromovare a evaluării, va continua să fie în funcție și sa-și exercite atribuțiile. Această situație creează risc sporit de emitere viciată a deciziilor și, totodată, va crea multiple situații de recuzare a subiectului evaluării, va tergiversa examinarea cauzelor și va avea ca efect discreditarea imaginii justiției prin faptul că un judecător/procuror care a eșuat evaluarea externă ar putea să adopte acte de dispoziție”, se mai menționează în proiectul de lege.
Modificările au fost votate la ora 20:07, cu votul a 58 de deputați, fără dezbateri și întrebări.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI