Asistenții sociali vor vizita solicitanții de compensații, pentru a verifica dacă sunt, într-adevăr, săraci

medium_otoplenie-batareya_d.-fufaev6.jpg

Peste 450 de mii de cetățeni au depus cereri pentru obținerea compensațiilor în perioada rece a anului. Anunțul a fost făcut de vicepreședinta Comisiei parlamentare Protecție Socială și Familie, Marina Morozova. Deputații au votat proiectul de lege privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, care prevede cheltuieli de peste 1,1 miliarde de lei.

Potrivit documentului, cetățenii cu venituri reduse vor primi, în sezonul de încălzire 2024-2025, compensații în numerar, și nu în factură, cum a fost până acum. Responsabilitatea pentru stabilirea și calcularea compensațiilor îi revine Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

La rândul său, Guvernul urmează să stabilească metoda de calcul, în baza criteriilor și informațiilor din Sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică”. Plata acestora va fi realizată prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay de către prestatorul de servicii de plată selectat. În cazul în care beneficiarul compensației la energie nu va ridica banii până în 30 iunie, plata compensației va înceta.

Proiectul de lege mai conține prevederi care se referă la controlul asupra corectitudinii măsurilor acordate din contul Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Ministerul Muncii și Protecției Sociale și agențiile teritoriale de asistență socială, precum și alte instituții responsabile vor putea efectua anchete sau vizite la domiciliul solicitanților, pentru a stabili veridicitatea informațiilor prezentate.

Inițiativa legislativă de modificare a Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice aparține deputaților din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” și a fost votată în a doua lectură de 71 de parlamentari.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Ulterior, în termen de trei luni, Guvernul va aduce actele normative în concordanță cu prevederile adoptate.

În timpul audierilor publice de joi, organizate de Comisia parlamentară Protecție Socială și Familie, expertul Sergiu Tofilat a atenționat că plata compensațiilor în numerar creează riscuri majore pentru centralele electrice cu termoficare, deoarece consumatorii ar putea folosi banii din compensații în alte scopuri decât plata facturilor. Reprezentatele guvernării au replicat însă că problema datoriilor sectorului energetic este problema CET-urilor și a Ministerului Energiei.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate