Sistemul energetic se va transforma radical în următorii ani: Consumatorii vor putea deveni jucători pe piața energiei electrice

evgeniy-alyoshin-fxw3zkbqd0w-unsplash

Sistemul energetic al Republicii Moldova urmează să treacă prin transformări majore în procesul de integrare în cel european, gestionat de ENTSO-E. Ministerul de profil a prezentat pentru consultări publice proiectul de lege privind energia electrică, potrivit căruia sunt prevăzute modernizări și optimizări importante. Propunerile și obiecțiile la proiect pot fi făcute până în 17 septembrie.

Documentul prevede aplicarea mai multor regulamente și directive ale Uniunii Europene, care fac parte din așa-zisul pachet energie curată (Clean Energy Package). El va reglementa organizarea, funcționarea și monitorizarea sectorului electroenergetic, prin asigurarea consumatorilor cu energie electrică în condiții de accesibilitate, fiabilitate și transparență. De asemenea, va promova investițiile pe termen lung, necesare pentru dezvoltarea unui sistem electroenergetic decarbonizat și sustenabil.

„Una dintre inovațiile esențiale ale acestui proiect de lege este introducerea și reglementarea unor concepte moderne de piață energetică, care includ piața pentru ziua următoare și piața intrazilnică. Acestea sunt mecanisme ce permit o mai bună gestionare a tranzacțiilor de energie electrică și vor asigura cuplarea cu piețele de energie europene. Piața pentru ziua următoare permite stabilirea prețurilor și tranzacțiilor cu o zi înainte de livrarea energiei, în timp ce piața intrazilnică oferă flexibilitatea necesară pentru ajustarea în timpul zilei a tranzacțiilor de livrare, în funcție de necesitățile reale de consum și producție”, precizează Ministerul Energiei.

Proiectul de lege mai introduce măsuri privind separarea și independența operatorilor de sistem, atât de transport, cât și de distribuție. Aceștia vor avea interdicția de a deține și opera instalații de stocare a energiei, cu scopul de a preveni conflictele de interese și de a menține o concurența pe piață. În același timp, proiectul prevede condiții clare pentru cazurile excepționale în care operatorii pot fi implicați în activități de stocare, sub stricta supraveghere din partea autorităților de reglementare.

Documentul prevede un accent deosebit pe promovarea tehnologiilor avansate și inovatoare în sectorul energetic, prin acordarea unui rol activ pe piață consumatorilor, care vor avea posibilitatea nu doar să consume energie, ci și să o cumpere, să o stocheze și să o vândă.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI