Contrabandă de amploare la Lipcani: 1.890.000 de țigarete ascunse printre plante decorative

Embed:

Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au dejucat o schemă de contrabandă cu aproape 1,9 milioane de țigarete, la postul vamal de frontieră Lipcani – Rădăuți-Prut.

Cele două autocamioane implicate în transport aveau ca destinație municipiul București, declarând oficial încărcături de puieți decorativi. Inspectorii vamali au dispus însă un control fizic detaliat, în urma căruia, în spatele plantelor, au fost descoperite cutii cu țigări nedeclarate: 59 și 130 de cutii, fiecare cu câte 500 de pachete de țigări autohtone. În total, au fost ridicate 1.890.000 de țigarete.

Ulterior, au fost efectuate percheziții în municipiul Chișinău și în raionul Briceni. Oamenii legii au ridicat camioanele, telefoane mobile, documente de ciornă și alte suporturi de informații relevante pentru investigație.

Șase cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste între 21 și 53 de ani, originari din raionul Briceni – inclusiv persoane suspectate de organizarea schemei – au fost reținuți. Aceștia sunt bănuiți de implicare în activități infracționale legate de transportul și comercializarea ilegală a țigărilor.

Procurorii urmează să formuleze învinuirile pentru tentativă de contrabandă, continuând investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a posibilelor conexiuni cu rețele de producere și distribuție ilegală a produselor din tutun.

Citeşte şi..

Vezi toate