La întrevederea cu premierul, fermierii au aflat că „trebuie să țină cont de posibilitățile bugetului”
Câțiva fermieri au participat, marți, ora 14:00, la o întrevedere cu premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Deși discuțiile urmau să se axeze pe soluțiile pentru salvarea de faliment a micilor agricultori din sudul țării, producătorii au aflat de la șeful Executivului ceea ce știau și mai devreme– trebuie să ținem cont de posibilitățile bugetului. De la discuții au lipsit șefa statului, Maia Sandu, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, deși fermierii au condiționat întrevederea cu prezența celor doi demnitari.
Unul dintre agricultorii care a participat la discuțiile cu premierul a postat imagini video din timpul întrevederii. Nemulțumit de cele auzite, el a părăsit ședința.
„Cu toată stima, cu tot respectul, nu vreau să vă fur din timp. Îmi pare foarte rău, domnule Recean. Dumneavoastră ați declarat că cine face politică să iasă, dar eu, cu tot respectul, nu am văzut să ieșiți nici dumneavoastră, nici domnul Bolea, pentru că voi sunteți politicieni. Eu sunt agricultor, vă salut, mă duc, am de recoltat 500 de kilograme la hectar. Nu vă mai rețin. Mesajul l-am înțeles, 100 de milioane şi mai departe vom vedea. Sănătate şi vă iubesc”, a declarat, la plecare, Serghei Ivanov.
La mai bine de trei ore după discuțiile premierului cu fermierii, pe site-ul Guvernului nu a fost publicată nicio informație despre această întrevedere. În schimb, au apărut mai multe anunțuri despre concertele pe care le organizează cabinetul de miniștri în Piața Marii Adunări Naționale timp de trei zile.
Marțea trecută, zeci de fermieri din raioanele Vulcăneşti, Cahul şi Cantemir au semnat o scrisoare adresată șefei statului și președintelui Parlamentului. În ea, aceștia solicitau instituirea stării de urgență, pentru a evita falimentul.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI