Blocul „Împreună” vrea să afle de la premier cum va avea loc recuperarea activelor strategice

impreuna

Blocul „Împreună” solicită clarificări de la premierul Dorin Recean în privința recuperării unor active strategice, preluate anterior de Federația Rusă. Formațiunea menționează că, în ședința din 30 decembrie 2024 a Guvernului, șeful Cabinetului de Miniștri i-a solicitat Ministerului Justiției să revizuiască, în decurs de trei săptămâni, legislația națională cu privire la naționalizare, în vederea recuperării unor active strategice. Mai mult, Guvernul a anunțat că este în căutarea unor consultanți juridici internaționali, care vor îl asista în procesul de recuperare, a declarat același Recean. „Declarațiile vagi ale premierului Recean lasă loc de interpretări şi potențiale riscuri, îndeosebi în cazul unei eventuale naționalizări a SA „Moldovagaz”, care are datorii de peste 11 miliarde dolari față de Gazprom”, precizează Blocul „Împreună”.

Formațiunea face apel către jurnaliști să-i adreseze premierului următoarele întrebări:

„Care active strategice intenționați să le „recuperați”? Deoarece ați solicitat revizuirea legislației privind naționalizarea, intenționați să recuperați activele date prin naționalizare? Ce problemă vreți să rezolvați prin naționalizare? Care soluții de alternativă au fost examinate? A fost perfectată o notă informativă în acest sens?”

Blocul „Împreună” mai vrea să afle dacă propunerea de naționalizare a fost consultată cu Parlamentul sau este o inițiativă personală a prim-ministrului. O altă nedumerire ține de costurile estimative ce urmează a fi achitate ca despăgubire în cazul naționalizării.

„Presupune asta efectuarea unei evaluări a patrimoniului ce urmează a fi naționalizat? Aceste mijloace au fost prevăzute în bugetul de stat? Contractarea consultanților juridici internaționali urmează a fi efectuată prin licitație, în baza unui caiet de sarcini? Solicităm publicarea acestui caiet de sarcini. Care sunt costurile pentru contractarea consultanților juridici internaționali? Guvernul a achitat integral serviciile companiilor care au elaborat auditul internațional al datoriei la gaz? Este adevărat că există datorii de 350.000 de euro, restante de un an şi jumătate?”, menționează Blocul „Împreună”, din care fac parte „Platforma DA”, Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate