 
																	
								
							Alexandru Munteanu: „Reglementarea transnistreană trebuie să înceapă de la economie, nu de la politică”
Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, consideră că soluționarea conflictului transnistrean trebuie abordată prin măsuri economice, nu prin presiuni politice. În cadrul prezentării programului de guvernare, el a declarat că noul executiv va fi deschis pentru un dialog constructiv cu regiunea din stânga Nistrului.
„Unica soluție este cea economică, iar noua guvernare va fi deschisă pentru soluționarea acestei probleme”, a subliniat Munteanu, explicând că, de-a lungul anilor, eforturile de reglementare s-au concentrat prea mult pe aspectele politice, în timp ce dimensiunea economică a fost neglijată.
Potrivit premierului desemnat, guvernul va purta discuții cu parteneri externi pentru identificarea unor mecanisme care să contribuie la integrarea economică a regiunii transnistrene și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii de acolo.
Referindu-se la posibilitatea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană fără Transnistria, Alexandru Munteanu a spus că scenariul este teoretic posibil, însă își dorește ca parcursul european să fie realizat „împreună cu întreaga țară”.
Munteanu a mai menționat că, în trecut, a încercat să deschidă un sediu al Alianței Franceze în regiunea transnistreană, dar proiectul nu a fost finalizat. În viziunea sa, asemenea inițiative culturale și educaționale pot contribui la apropierea comunităților de pe ambele maluri ale Nistrului.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							 
																	
								
							