Alexandru Tănase: Mitul salvatorului străin și eșecul reformei justiției

Tragediile lui Euripide se rezolvau printr-un artificiu: un zeu coborât cu o mașinărie – Deus ex machina. O soluție forțată, spectaculoasă, dar neverosimilă.

În Moldova, politicienii, in mare parte formați într-o cultură a aranjamentelor rurale, cred că modernizarea instituțiilor se poate face printr-un Deus ex machina. Astfel, în loc de un zeu pe sfori, sunt importați diverși birocrați din afară, care nu știu prea multe despre realitățile țării unde vin să lucreze.

Pe vremuri, se spunea că pentru a fi ministru trebuia să vii „de peste Nistru”. Astăzi, guvernarea își pune speranțele în conducători de import, de parcă asta ar garanta în mod automat și competența.

Pentru prima dată, ideea unui procuror din afară a fost lansată de Partidul Liberal prin 2014, dacă nu greșesc. Lipsiți de viziune și expertiză, TFL-iștii de la Chișinău au confiscat această idee, lansând lozinca „DNA trece Prutul”, generând o percepție iluzorie că statul de drept poate fi livrat rapid, la cheie și prin import.

Maniera în care a fost instaurată fosta șefă a procuraturii anticorupție, la fel ca și eliminarea nu mai puțin extravagantă din funcție a acesteia, a spulberat și acest mit al salvării miraculoase.

La Chișinău, prezumția de nevinovăție a fost mereu o chestiune de fațadă, iar justiția – un instrument de răfuială. Ceea ce n-a înțeles actuala guvernare, este că între răfuială și dreptate e o diferență de ani-lumină. Chiar dacă declarau că vor dreptate, subconștient, ei visau la o procuratură „buton”, exact ca pe vremea „odiosului”, când dosarele se fabricau rapid și fără prea multă vorbărie. „Așteptăm să se acționeze fără mănuși” – au spus-o chiar ei de mai multe ori. Tradus, acest mesaj înseamnă că procurorii trebuie să lase legea într-o parte și să-i vâneze pe cei pe care puterea i-a inclus deja pe lista corupților (mănușile fiind legea).

În timp ce scriam aceste rânduri, mi-am amintit de o situați hilară, cum după revoluția ambasadorilor din 2019, primăvara libertății moldovenești era umbrită de mirosul pestilențial de la stația de epurare. Puterea de atunci a ordonat ca problema să fie rezolvată imediat. Procurorul interimar de la acea vreme a raportat imediat că „va analiza urgent de ce aerul libertății de pe Bâc miroase a rahat”. Cam acestea au fost așteptările actualei guvernări față de V. Drăgălin.

Pentru a atinge asemenea obiective, nu trebuia importat un procuror din SUA. Mai simplu era să recruteze pe cineva din vechea gardă, gata să îndosarieze și un maidanez. La primul semnal de la Palat, „corupții” ar fi fost deja încarcerați. Un judecător șantajat de procuror, ar fi făcut copy-paste la rechizitoriu, transformându-l în sentință. Palatul ar fi bifat un nou „succes” în lupta anticorupție, iar presa de curte ar fi jubilat. Nici de vetting n-aveai nevoie!

Un procuror format în Occident este educat în spiritul altor principii. Juriștii occidentali nu pun în discuție că „In dubio pro reo„ e un principiu fundamental al justiției penale. Ei știu că acuzațiile trebuie susținute de probe, nu de bârfe sau acuzații lansate de la tribuna parlamentului. Mai sunt învățați că opoziția nu e formată din hoți, iar cei de la putere nu sunt îngeri cu „imunitate divină”. Într-un stat de drept, procuratura trimite în instanță doar dosare blindate, nu fabulații inspirate de la televiziunile controlate de putere.

Din cate cunosc, ambasadele occidentale știu prea bine că Drăgălin a devenit incomodă pentru că a îndrăznit să ancheteze afaceri legate de actuala putere. Eliminarea sa, sub pretextul „revizuirii arhitecturii anticorupție”, confirmă că sintagma „măsuri anticorupție” e doar un paravan pentru reglări de conturi.

Demiterea șefei procuraturii anticorupție nu e decât un nou simptom al morții clinice a reformei justiției. Această demisie nu schimbă nimic – nici în bine, nici în rău. Modul în care a fost înscăunată și eliminată Veronica Drăgălin a compromis iremediabil însăși ideea de integritate și meritocrație. Singurul „câștig” al acestei demisii pe care îl văd ar fi ca guvernarea să se mulțumească cu această pradă și să nu mutileze în continuare instituția procuraturii, prin tot felul de comasări inutile.

Ar mai fi bine să se înțeleagă, măcar în ceasul al doisprezecelea, că în joc nu e doar reforma justiției, ci credibilitatea față de valorile europene. Iar dacă trendul continuă, curând nu va mai rămâne nimic de salvat.

Editorial de Alexandru Tanase