
Ziua funeraliilor lui Vladimir Beșleagă, declarată zi de doliu național

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, exprimă profundul regret pentru trecerea în neființă a scriitorului Vladimir Beșleagă, una dintre cele mai importante voci ale literaturii noastre.
„Omul și Scriitorul Vladimir Beșleagă ne-a părăsit, dar ne-a lăsat ceva extrem de prețios. Ne-a lăsat o moștenire literară bogată, în care găsim pecetluite frământările poporului nostru și zbuciumul Istoriei și trăirilor noastre. Ne-a lăsat multă căldură și bunătate, o înțelepciune blândă, care ne povățuia să iubim acest Neam de la mic la mare”, a transmis Președinta Maia Sandu.
Pentru a-i aduce un omagiu marelui scriitor Vladimir Beșleagă, ziua funeraliilor va fi declarată zi de doliu național în Republica Moldova. În această zi, drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar instituțiile publice și cetățenii sunt îndemnați să păstreze un moment de reculegere în memoria scriitorului care a marcat cultura și identitatea noastră națională.
Președinta Maia Sandu transmite sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut, respectat și citit.
Cu un mesaj a venit și premierul Dorin Recean.
„Cu fiecare cuvânt, scriitorul Vladimir Beșleagă ne-a învățat să luptăm - pentru democrație, pentru libertate și adevăr – să luptăm cu curaj, în ciuda tuturor provocărilor și manipulărilor. Gândurile noastre sunt alături de familie și cei apropiați. Vom păstra vie amintirea sa și vom continua să învățăm din scrierile sale”, a scris premierul Dorin Recean.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










