Zilele libere și un nou sistem informațional i-au lăsat fără salarii pe angajații MAI

mai9999

Angajații Ministerului Afacerilor Interne au rămas fără salariile pentru luna decembrie. Nemulțumiți, aceștia au făcut denunțuri anonime la diferite canale de Telegram, iar ulterior conducerea ministerului a fost nevoită să recunoască restanța. Potrivit portalului Agora, MAI a promis că toți angajații „își vor primi plățile salariale în cel mai scurt timp”.

Aceeași sursă precizează că lefurile nu ar fi fost plătite din cauza „unui nou sistem informațional la nivelul Trezoreriei de Stat, prin care sunt procesate salariile începând cu 2025”.

Purtătoarea de cuvânt a MAI, Olivia Melnic, a mai spus, citată de Agora, că noul sistem va contribui pe viitor la „creșterea eficienței și la fluidizarea operațiunilor financiare”. Ea a mai spus că zilele libere, prilejuite de sărbătorile recente, au influențat operativitatea proceselor.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI