
Zahărul este singurul produs care s-a ieftinit în ultimele 12 luni, spun producătorii locali
Zahărul este singurul produs care s-a ieftinit în ultimele 12 luni, iar informația privind scumpirea acestuia nu corespunde realității. Cu această reacție a venit Uniunea Producătorilor de Zahăr, după ce presa a scris că dulciurile autohtone se vor scumpi din cauza majorării prețului la zahăr și cacao.
”Deși prețurile medii de consum în Moldova au crescut cu 9.1%, prețul la zahăr a scăzut cu 2% în ultimele 12 luni. Totodată, prețul de vânzare a zahărului de către producătorii de zahăr către producătorii industriali din Moldova a scăzut și mai mult. Dacă acum 2 ani prețul la zahăr pentru producătorii industriali era în medie de 20,5 lei/kg, acum este de 15,5 lei/kg, o scădere semnificativă de 24%”, precizează Uniunea.
În ultima săptămână, produsele celui mai mare producător de dulciuri din Republica Moldova au înregistrat scumpiri considerabile pe rafturile unor rețele de magazine. Unele ciocolate "Bucuria”"au ajuns să coste mai mult de 39 de lei pentru o tabletă de 100 de grame, cu aproximativ nouă lei sau cu circa 30% mai scumpe decât erau, transmite mold-street.com. Reprezentanții companiei de dulciuri susțin, însă, că întreprinderea încă nu a majorat prețurile la dulciuri, dar acest lucru se va întâmpla de la 1 martie 2025 deoarece prețul la cacao, la zahăr, dar și la alte produse, a crescut.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










