”Votează Maia Sandu și vei primi 1500 lei” - mesaje false pe care le-au primit mai mulți cetățeni

photo_2024-11-01_15-28-02

Poliția anunță despre un atac masiv de falsuri parvenite prin adresele electronice și apeluri, cu îndemnul de a vota un anumit candidat electoral în schimbul a 1500 de lei.

”Cetățenii primesc apeluri, iar la preluarea acestora, robotul anunță că vor primi 1500 de lei cei care vor vota pentru același candidat electoral. Poliția s-a autosesizat, după ce a înregistrat mii de cazuri în doar o oră, și a stabilit deja numărul și țara din care parvin apelurile. Ofițerii stabilesc și proveniența adreselor de email de pe care se remit aceste mesaje”, se precizează în mesajul poliției.

Deși oamenii legii nu au anunțat despre care dintre cei doi candidați este vorba, deputatul PAS, Radu Marian, a scris că mesajele false se referă la Maia Sandu.

”Unii oamenii au început să primească e-mailuri false din numele PAS precum că votul pentru Maia Sandu ar urma să fie achitat, iar pentru aceasta sunt rugați să facă o fotografie cu buletinul de vot. Acesta este un FALS! Nu transmiteți nimănui fotografii cu buletinul de vot. Un alt email care circulă este despre amenințarea că PAS ar deține datele personale ale alegătorilor - și acesta este un fals”, a scris Marian.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI