VIDEO Tânăr de 21 de ani din Strășeni, prins conducând agresiv fără permis și fără acte valabile ale mașinii

Embed:

Un tânăr de 21 de ani din Străşeni s-a ales cu procese verbale, după ce a fost surprins conducând agresiv, iar în urma verificărilor, agenţii de patrulare au stabilit că nu deține permis de conducere.

"Noaptea trecută, polițiştii Serviciului Patrulare a Inspectoratului de polițe Strășeni au intervenit prompt în cazul unui conducător auto care manifesta un condus agresiv în trafic și a refuzat să se conformeze indicațiilor legale de oprire. Șoferul de 21 de ani, la volanul unui Opel, a fost stopat, iar în urma verificărilor s-a stabilit că nu deține permis de conducere, iar vehiculul pe care îl conducea nu avea efectuată inspecția tehnică periodică și nu dispunea de asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA)'', a transmis, vineri seara, Inspectoratul General al Poliţiei.

Pe numele tânărului au fost întocmite mai multe procese verbale pentru încălcări ale legislației rutiere, iar vehiculul a fost ridicat la parcarea specială.

Oamenii legii le reamintesc cetăţenilor că șofatul fără permis, fără acte valabile ale vehiculului și manifestarea unui comportament agresiv în trafic reprezintă un pericol real pentru siguranța rutieră și atrag răspundere penală sau contravențională. 

Citeşte şi..

Vezi toate