VIDEO Un tânăr a fost reținut pentru falsificarea documentelor oficiale din Republica Moldova și România: Alți doi indivizi, cercetați în libertate

Embed:

Un tânăr de 21 de ani a fost reținut și plasat în arest preventiv, fiind acuzat de confecționarea și utilizarea unor documente oficiale care conțineau însemnele instituțiilor publice sau statale din Republica Moldova și România. Alți doi tineri, în vârstă de 21 și 23 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, în cadrul aceluiași dosar.

Potrivit Procuraturii Hîncești, operațiunea a fost desfășurată de ofițerii de investigație și urmărire penală din cadrul Direcției regionale Vest, cu suportul Direcției acțiuni speciale la frontieră și în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Călărași. Dosarul vizează falsificarea documentelor oficiale.

În baza autorizațiilor emise de instanță, la domiciliul tânărului de 21 de ani au fost efectuate percheziții, în urma cărora au fost ridicate mai multe obiecte considerate relevante pentru anchetă. Printre acestea se numără un card bancar, o carte de identitate românească emisă pe numele suspectului, care prezenta semne rezonabile de falsificare, un dispozitiv de stocare a informațiilor și mijloace financiare în valută străină. Toate bunurile vor fi supuse expertizării.

Legea prevede pentru astfel de fapte amendă între 37.500 și 47.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității între 200 și 240 de ore sau închisoare de până la 5 ani.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.

Citeşte şi..

Vezi toate