VIDEO Poluarea râului Bîc: În zonă persistă un miros specific de produse petroliere

Embed:

Directorul Apă-Canal Chișinău, Diana Tacu, a declarat că în zona râului Bîc, unde au fost observate pete uleioase, persistă un miros specific de produse petroliere, însă proveniența substanței și sursa deversării nu sunt încă cunoscute. Tacu a precizat că apa din Bîc nu este utilizată pentru alimentarea publică, Capitala fiind aprovizionată cu apă potabilă din râul Nistru. Poliția a fost deja sesizată pentru identificarea vinovaților.

"Am solicitat organelor de poliție, autorității Apele Moldovei și Agenției de Mediu să investigheze cazul, să identifice persoanele responsabile și să aplice sancțiunile prevăzute de lege pentru deversările ilegale și poluarea râului Bîc", a precizat Tacu.

Potrivit autorităţilor, după prelevarea și analiza probelor de către Agenția de Mediu, va fi posibilă identificarea exactă a substanței deversate:

"Imediat ce au apărut în spațiul public imagini cu o eventuală poluare a râului Bîc, echipa furnizorului de apă a intervenit în teren încă din ziua de ieri.În urma inspectării râului Bîc, în zona străzii Albișoara, s-a constatat că scurgerea apei de proveniență necunoscută are loc din colectorul de canalizare pluvială. Menționăm că rețelele de canalizare menajeră gestionate de S.A. "Apă-Canal Chișinău" funcționează în regim normal", transmit reprezentanţii Apă Canal Chişinău.

Citeşte şi..

Vezi toate