VIDEO Percheziții în Penitenciarul Brănești: Autoritățile investighează o grupare criminală condusă din interiorul închisorii
Patru percheziții au fost efectuate în Penitenciarul nr. 18 – Brănești, în cadrul unei operațiuni comune desfășurate de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în cooperare cu procurorii Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, angajați ai ANP și luptătorii DDS "Pantera".
Operațiunea vizează destructurarea unui grup infracțional format din autorități criminale aflate în detenție, implicate în acumularea de mijloace financiare și bunuri materiale într-o "casierie" comună destinată susținerii organizației criminale cu influență în sistemul penitenciar din Republica Moldova.
Potrivit anchetei, gruparea este afiliată organizației criminale "Kitaeț", cunoscută pentru activitatea sa în mai multe instituții de detenție din țară. În urma perchezițiilor, de la patru deținuți cu vârste între 22 și 35 de ani au fost ridicate obiecte și materiale relevante cauzei penale.
Cei patru urmează să fie recunoscuți în calitate de bănuiți pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, precum și pentru transmiterea obiectelor interzise persoanelor deținute, infracțiuni prevăzute de articolele 284 și 322 din Codul penal.
Ofițerii de investigație continuă acțiunile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea victimelor care ar fi suferit în urma activității infracționale a grupului.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate