
VIDEO Organizaţia Genderdoc-M a protestat la primăria Chişinău: Solicită retragerea proiectului care prevede interzicerea marşului LGBT
Mai mulţi membri ai centrului Gederdoc-M, organizaţia neguvernamentală care apără şi promovează drepturile LGBT în Republica Moldova, au protestat joi, 15 mai, în faţa primăriei Capitalei. Aceştia solicită retragerea proiectului inclus pe ordinea de zi a şediţei Consiliului Municipal Chişinău (CMC), care prevede anularea marşului Moldova Pride din data de 15 iunie şi condamnă tentativa de interzicere a întrunirilor publice care promovează diversitatea sexuală și de gen.
"Centrul de Informații GENDERDOC-M condamnă ferm intenția Primăriei Chișinău și a Consiliului Municipal de a supune votului un proiect de decizie care urmărește interzicerea întrunirilor publice ce promovează diversitatea sexuală și de gen în municipiul Chișinău.
Considerăm această inițiativă o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului – dreptul la liberă exprimare, la întrunire și la egalitate în fața legii. Proiectul reprezintă o acțiune explicită de cenzurare și stigmatizare a comunității TLGBQ+, promovând frica și excluderea în locul dialogului și respectului reciproc", menţionează Genderdoc-M.
Potrivit organizaţiei, supunerea la vot a acestei decizii în ziua de 15 mai – Ziua Internațională a Familiei – are un "simbolism dramatic":
"Este un mesaj clar și dureros că familiile de același gen, copiii TLGBQ+ și toți cei care nu se încadrează în norme cisheteronormative nu sunt considerați parte legitimă a societății noastre, care pretinde că urmează parcursul european și valorile civilizației democratice.
Această tentativă de a interzice manifestările care afirmă vizibilitatea și demnitatea persoanelor TLGBQ+ este incompatibilă cu valorile democratice și cu angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova în domeniul drepturilor omului. Într-o societate democratică, nu poate exista „libertate selectivă”, iar protejarea comunităților vulnerabile este un test esențial al maturității politice și civic", au mai transmis aceştia.
În acest context, comunitatea LGBT din Republica Moldova a înaintat mai multe solicitări:
1. Retragerea imediată a proiectului de decizie propus de Primăria Chișinău, care vizează interzicerea întrunirilor publice ce promovează diversitatea sexuală și de gen. Un astfel de document contravine Constituției Republicii Moldova și tratatelor internaționale în domeniul drepturilor omului.
2. Respectarea necondiționată a dreptului la liberă exprimare și întrunire, garantate tuturor cetățenilor, inclusiv persoanelor TLGBQ+.
3. Renunțarea la limbajul stigmatizant și manipulator din discursul public, care prezintă drept „periculoase” sau „sensibile” manifestările pașnice ale unei comunități marginalizate.
4. Consultarea reală a societății civile, în special a organizațiilor care activează în domeniul drepturilor omului, înainte de promovarea oricărei inițiative ce poate afecta persoane vulnerabile.
5. Asigurarea protecției participanților la evenimentele publice TLGBQ+, inclusiv în contextul Festivalului Moldova Pride și Marșului Solidarității din 15 iunie.
"Orice încercare de a reduce la tăcere o comunitate întreagă prin decizii administrative ilegale nu va rămâne fără răspuns. Nu vom ceda în fața abuzurilor. Nu vom fi reduși la tăcere", se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei.
Amintim că primarul Capitalei, Ion Ceban a semnat în data de 7 mai un ordin prin care a interzis propaganda LGBT în instituţiile de învăţământ din municipiul Chişinău.
De asemenea, atunci Ceban a anunţat că a emis şi o dispoziţie prin care să fie interzis marşul comunităţii gay din Capitală. Decizia finală urmează a fi aprobată în cadrul şedinţei CMC de joi, 15 mai, a menţionat primarul.
Ultimile știri
23
minute în urmă
30
minute în urmă
15 mai 2025, 17:23
15 mai 2025, 16:51
15 mai 2025, 16:12
15 mai 2025, 15:45
15 mai 2025, 14:45
15 mai 2025, 14:29
15 mai 2025, 14:20
15 mai 2025, 14:07