
VIDEO Opt persoane, reținute într-un dosar de escrocherii online. "Centru de apel2 destructurat de poliție și procurori
Oamenii legii au destructurat un grup infracțional specializat în escrocherii online, iar opt persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 49 de ani, au fost reținute. Potrivit anchetatorilor, grupul infracțional era activ nu doar pe teritoriul Republicii Moldova, dar și în afara țării. Membrii acestuia contactau telefonic diferite persoane, promițând câștiguri atractive și insistând ca victimele să investească în platforme financiare online. În realitate, acestea erau scheme frauduloase prin care oamenii rămâneau fără sume importante de bani. Prejudiciile urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.
În urma perchezițiilor desfășurate la oficii, asupra suspecților și în mijloacele de transport folosite de aceștia, polițiștii au ridicat mijloace bănești, dispozitive electronice utilizate la comiterea infracțiunilor, precum și alte probe relevante pentru cauză.
Procurorii au înaintat celor opt persoane învinuirea pentru escrocherie, iar investigațiile continuă. Toți cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.
Totodată, joi, procurorii au depus demersuri la instanță pentru aplicarea arestului preventiv pe un termen de 30 de zile în cazul a șapte dintre suspecți, inclusiv în privința unei femei. Măsura este solicitată pentru asigurarea obiectivității anchetei și prevenirea influențării probelor.
Autoritățile mai precizează că unii dintre membrii grupului reținut figurează și în alte dosare penale, fiind cercetați pentru infracțiuni similare.
UPDATE
Procuratura Generală anunţă că 7 dintre cele 8 persoane au fost plasate în arest pentru 30 de zile.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










