VIDEO Membru al unui grup infracțional, arestat pentru 30 de zile după ce ar fi organizat traversări ilegale ale frontierei pentru cetățeni din Bangladesh

Embed:

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 26 de ani, membru al unui grup infracțional specializat în organizarea migrației ilegale, a fost reținut în municipiul Chișinău, în timp ce intenționa să părăsească țara. Potrivit oamenilor legii, acesta avea rolul de a identifica cetățeni străini și de a organiza transportarea acestora către zona de frontieră cu România.

Victimele grupării sunt doi cetățeni din Bangladesh, în vârstă de 36 și 31 de ani. Aceștia au fost reținuți în noaptea de 29 decembrie 2025, cu sprijinul Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră, în apropierea localității Zagarancea, raionul Ungheni, în timp ce se deplasau spre râul Prut, cu intenția de a traversa ilegal frontiera de stat.

Din declarațiile cetățenilor străini a reieșit că urmau să achite câte o mie de euro fiecare pentru traversarea ilegală a frontierei.

Investigațiile au arătat că suspectul ar fi implicat și într-un alt caz similar, documentat de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, în luna noiembrie 2025.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior instanța de judecată a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.

Acesta este cercetat penal pentru organizarea migrației ilegale în interesul unui grup criminal organizat, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și amendă de la 300.000 la 400.000 de lei.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Citeşte şi..

Vezi toate