VIDEO La acordarea compensațiilor, autoritățile vor verifica și transferurile de la rude și prieteni

Embed:

La acordarea compensațiilor pentru perioada rece a anului banii transferați pe card de către rude sau prieteni vor fi considerați drept venit al familiei. Precizarea a fost făcută de ministrul Muncii, Alexei Buzu, în cadrul unei conferințe de presă. Oficialul a spus că toate veniturile trebuie declarate, indiferent de proveniența lor.

”Da, dacă mama, părinții au transferat bani, noi încurajăm și solicităm cetățenilor să declare acest lucru, deoarece acesta este un venit care trebuie să fie declarat. Cum acest venit se reflectă în baze de date, este o chestie tehnică și noi am făcut efort să avem acces la baze de date ca să vedem care sunt veniturile”, a spus Alexei Buzu.

Oficialul susține că ”pentru a beneficia de compensații, cetățenii trebuie să fie deschiși să declare veniturile”, iar la completarea formularului pe site-ul compensatii.gov.md aceștia le oferă autorităților acceptul ca informațiile despre situația familiei să fie verificate.

Luni, în data de 4 noiembrie, autoritățile au lansat procedura de înregistrare pe site-ul compensații.gov.md pentru cetățenii Republicii Moldova, care vor să beneficieze de compensații la resursele energetice în perioada rece a anului. În prima zi de înregistrare peste 50 de mii de cereri au fost depuse de către cetățeni, totodată, peste 4 mii de apeluri telefonice s-au înregistrat la linia verde, unde au fost adresate întrebări despre procedura de înregistrare.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate