
VIDEO Frați din Hîncești, reținuți în Grecia: Mai multe tinere moldovence au fost exploatate sexual sub promisiunea unor joburi
Doi frați din raionul Hîncești – o femeie de 26 de ani și un bărbat de 23 de ani – au fost reținuți în Atena de autoritățile din Grecia, în colaborare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Poliției de Frontieră din Republica Moldova. Aceștia sunt acuzați de traficarea și exploatarea sexuală a șapte tinere din Moldova, în perioada 2015–2018.
Potrivit anchetatorilor, suspecții promiteau tinerelor locuri de muncă în restaurante și hoteluri din Grecia. Ajunse acolo, victimele erau deposedate de pașapoarte, informate că „datorează” sume de peste 5.000 de euro și constrânse să se prostitueze. Tinerele erau obligate să plătească taxe săptămânale de câte 600 de euro – 300 pentru "protecție" și 300 pentru chirie – rămânând practic fără venituri.
Ancheta a relevat că una dintre victime, aflată într-o stare psihologică gravă din cauza abuzurilor, a încercat de mai multe ori să-și pună capăt vieții.
Sechestre în valoare de 1,7 milioane de lei
Cu sprijinul Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) și la solicitarea autorităților moldovenești, în Grecia a fost aplicat sechestru pe un apartament în valoare de peste 1.300.000 de lei, presupus achiziționat din veniturile provenite din exploatare sexuală. De asemenea, în Republica Moldova au fost sechestrate două terenuri agricole din Anenii Noi, evaluate la aproximativ 400.000 de lei.
Au fost efectuate șapte percheziții în Atena și Rhodos, inclusiv la locuințele suspecților și în casele de toleranță unde erau exploatate victimele, urmate de percheziții în localitatea de origine a celor doi, în Hîncești.
Autoritățile anunță că frații urmează să fie extrădați la Chișinău pentru continuarea investigațiilor. Până la o decizie definitivă, aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










