Vicepreședinte CUB, despre PAS: Au făcut porcării fiind ferm convinși că scopurile lor „nobile” justifică mijloacele

Bulgac1

Controversata decizie a Comisiei Pre-Vetting, prin care judecătorul Ion Chirtoacă nu a fost admis în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, din cauză că părinții săi au câștigat bani la negru peste hotare, continuă să provoace reacții critice la adresa regimului. După ce s-a expus magistratul Alexei Paniș, o reacție acidă a venit din partea fostului premier Ion Chicu.

„Despre ce simte diaspora, care a susținut-o masiv pe Maia Sandu, citind aceste „explicații”, cred că e inutil de vorbit. Să prindem la minte!”, a scris Chicu.

O poziție similară a manifestat vicepreședintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Ion Bulgac. El a menționat că starea pe care o simte în ultima perioadă în legătură cu lucrurile care se întâmplă în Republica Moldova a mai simțit-o în perioada 2016 - 2018.

„Simțeam că tot ce am în jur este fals și cusut cu ață albă. Știam că asta nu poate dura la nesfârșit și că nu-i departe ziua în care se va termina. Suntem în 2024, la 5 ani distanță de la ziua în care acel regim politic a căzut. Și astăzi trăiesc cu sentimentul și convingerea că actualilor nu le-a rămas mult. Pentru că au făcut totul la fel. Pentru că au făcut porcării fiind ferm convinși că scopurile lor „nobile” justifică mijloacele. Reforma justiției în varianta actuală este un eșec. Procesul de evaluare a integrității magistraților este un eșec”, a subliniat Bulgac.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate