Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au crescut cu 11,7 la sută
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au ajuns, în nouă luni ale acestui an, la aproape 33 de miliarde de lei. Față de perioada similară a anului trecut, acestea au crescut cu 3 miliarde 460 de milioane de lei sau cu 11,7 la sută. În data de 30 septembrie, soldurile în conturile bugetului asigurărilor sociale de stat erau de un miliard 157,6 milioane de lei.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, veniturile proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat au crescut, în perioada ianuarie-septembrie 2024, cu două miliarde 696 de milioane de lei sau cu 16,9 la sută, până la 18 miliarde 673,6 milioane de lei. În același timp, transferurile de la bugetul de stat au fost de 14 miliarde 317 milioane de lei sau cu 5,6 la sută mai mari comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Partea de cheltuieli a fost executată în volum de 31 de miliarde 833,1 milioane de lei sau cu 11,3 la sută mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI