Vacanța de iarnă 2025: Când începe şi câte zile libere vor avea elevii
Vacanța de iarnă a elevilor din Republica Moldova începe joi, 25 decembrie, și va dura 15 zile, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Elevii urmează să revină la ore începând cu ziua de vineri, 9 ianuarie 2026.
Potrivit ministerului Educaţiei, şcolile au dreptul să decidă începerea semestrului II fie în data de 9 ianuarie, fie în data de 12 ianuarie 2026. În situația în care cursurile vor fi reluate luni, 12 ianuarie, orele din ziua de vineri, 9 ianuarie, vor trebui recuperate.
De asemenea, potrivit şefului Direcției generale educație, tineret și sport a Capitalei,(DGETS), Andrei Pavaloi, pe durata sărbătorilor de iarnă, grădinițele din municipiul Chișinău nu vor activa în zilele de 25 decembrie 2025, 1 ianuarie, 7 și 8 ianuarie 2026.
În ajunul Crăciunului și al Bobotezei, respectiv pe 24 decembrie și 6 ianuarie, instituțiile preșcolare vor funcționa cu program redus, între orele 07:00 și 16:00, iar pe 31 decembrie activitatea va fi limitată până la ora 17:00.
În același timp, instituțiile extrașcolare din Capitală își vor continua activitatea pe durata vacanței.
Potrivit structurii anului de studii, semestrul al doilea se va desfășura în perioada 9 ianuarie – 29 mai 2026. Următoarele vacanțe programate pentru elevi sunt vacanța de primăvară, care va avea loc între 5 și 8 martie 2026, și vacanța de Paști, stabilită pentru perioada 11–20 aprilie 2026.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate