Ungaria nu are de gând să ajute Moldova în procesul de aderare la UE

original

Ungaria nu va impulsiona negocierile de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica Moldova în perioada președinției rotative pe care și-o va asuma din 1 iulie, ci pe cele cu țările din Balcanii de Vest, conform reprezentantului permanent al Ungariei pe lângă UE, Odor Balint, transmite EFE, citată de Agerpres.

Începutul negocierilor cu autoritățile de la Kiev şi Chișinău este planificat pentru marțea viitoare, la finalul mandatului președinției belgiene, după ce Budapesta şi-a manifestat reticența în acest sens. Ambasadorul Ungariei a declarat, într-o conferință de presă, că nu mai sunt planificate conferințe interguvernamentale în acest an cu Ucraina şi Republica Moldova.

Pe de altă parte, guvernul ungar vrea să avanseze „cât mai mult posibil” în procesul de integrare a țărilor din Balcanii de Vest, deoarece acestea aspiră să adere la UE de „peste două decenii”.

De asemenea, Ungaria are intenția de a organizeze în regiune un summit cu participarea UE şi a statelor din Balcanii de Vest - Serbia, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia şi Herțegovina şi Muntenegru, dar încă nu a fost stabilită o dată, conform unor surse diplomatice.

UE a deschis negocierile de aderare cu toate țările, mai puțin cu Bosnia şi Herțegovina şi Kosovo. Kosovo nu a obținut statutul de ţară candidată, deși l-a solicitat, deoarece Spania, Cipru, Grecia, Slovacia şi România nu recunosc independența unilaterală, declarată în 2008 de Priștina față de Serbia.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate