Un tânăr va sta 12 ani la închisoare pentru că a abuzat sexual doi minori și a înregistrat video scenele pornografice

detentie

Un tânăr de 19 ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare, fiind acuzat de viol și pornografie infantilă. Inculpatul a fost învinuit de procurori că, în luna octombrie 2023, a întreținut acte sexuale forțate cu doi minori de 11 și, respectiv, 12 ani.


Inițial, acesta a comis acte sexuale în privința copilului de 12 ani, la domiciliul unui prieten de al său. Peste câteva zile, a abuzat sexual și o doua victimă, în vârstă de 11 ani. Tânărul i-a aplicat lovituri, inclusiv cu o tigaie în cap, în prezența altui minor pe care l-a obligat să înregistreze video scenele cu conținut pornografic. Inculpatul a distribuit imaginile video în spațiul online, prin intermediul rețelei sociale "Instagram", prietenilor săi.
Pentru faptele comise, inculpatul a fost condamnat la 12 de ani 6 luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Sentința este cu drept de apel, iar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare.

Citeşte şi..

Vezi toate