
Un tânăr a fost condamnat la închisoare pentru că a condus în stare de ebrietate
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare, fiind acuzat de conducerea mijlocului de transport stare de ebrietate fără dreptul de a conduce mijloace de transport.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, la data de 07 mai 2023, pe timp de seară, inculpatul, în timp ce se deplasa cu automobilul de model "Mitsubishi Lancer", pe o stradă din comuna Ciorescu, a fost stopat de către angajații poliției.
În cadrul verificării actelor, s-a constatat că conducătorul auto, nu deține permis de conducere. Totodată, fiind suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică, a fost supus alcooltestului "Drager", conform căruia a fost stabilită concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,36 mg/1, care conform Codului penal al Republicii Moldova, constituie stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Același inculpat, în noaptea lui 27 octombrie 2024, fără a deține permis de conducere, a urcat la volanul unui "Mercedes", deplasându-se prin aceeași comună. În timpul conducerii vehiculului, acesta s-a tamponat în poarta gospodăriei unei femei.
În cadrul documentării cazului, fiind suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică, a fost supus examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului.
Conform concluziei eliberate de specialiștii Dispensarului Republican de Narcologie, a fost stabilită concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat al ultimului de 1,25 mg/1.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor de care a fost acuzat.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










