Un gazoduct de înaltă presiune, avariat. Aproximativ 6.000 de gospodării din mai multe localități din Hîncești și Ialoveni, fără gaz

gaz-transport-de-gaze

Mai multe localități și circa 6 000 de gospodării au rămas fără gaze naturale, după ce un gazoduct de înaltă presiune a fost avariat pe 19 ianuarie, lângă comuna Fundul Galbenei din raionul Hîncești. Potrivit Rotalin Gaz, gazoductul a fost avariat în timpul executării unor lucrări de excavare necoordonate de către o organizație terță.

 

"Pe data de 19.01.2025, la ora 16:30, în timpul executării unor lucrări de excavare necoordonate de către o organizație terță, în apropiere de localitatea Fundul Galbenei, a fost avariat un gazoduct intercomunal de înaltă presiune D163", a precizat Rotalin Gaz.

 

Potrivit furnizorului, în total, 8 localități au rămas fără gaz, majoritatea fiind din raionul Ialoveni.

 

"Lucrările de reparație a gazoductului și reluarea furnizării gazului către localitățile: Bardar, Fundul Galbenei, Pojăreni, Ruseștii Noi, Văsieni, Ulmu, Dănceni, Sociteni, sunt planificate să înceapă la ora 09:00, în data de 20.01.2025. Rugăm locuitorii localităților afectate, în care este planificată reluareafurnizării gazului, să închidă robinetele înaintea aparatelor de utilizare a gazului și să aștepte sosirea unui reprezentant al companiei pentru reluarea furnizării gazului", a menționat Rotalin Gaz.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI