Un bărbat din nordul țării, reținut în timp ce primea mită de 20 mii lei

descărcare

Ofițerii CNA și procurorii Bălți anunță reținerea unui bărbat din nordul țării într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi primit diverse sume de bani pentru a determina persoane publice să favorizeze unii candidați la examenele pentru obținerea permiselor auto.

Potrivit materialelor cauzei penale, bănuitul ar fi susținut că ar avea influență asupra unor angajați din cadrul Secției Înmatriculare Vehicule și Documentarea Conducătorilor Auto din mun. Edineț și că îi poate convinge, contra unor remunerații ilicite, să aplice calificativul ”admis” solicitanților de permise auto la probele teoretice și practice.

Pe parcursul documentării au fost fixate mai multe episoade de pretindere și primire de mijloace financiare, sumele pretinse variind între 5000 de lei și 1500 de euro.

La data de 20 noiembrie, bărbatul a fost reținut în flagrant în timpul primirii ultimei tranșe în valoare de 20 000 de lei din suma pretinsă.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate