Un bărbat din Chişinău, condamnat la închisoare pentru incendierea unui service auto: A provocat un prejudiciu de două milioane de lei
Un bărbat în vârstă de 61 de ani a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce a organizat incendierea unui service auto din sectorul Centru al Capitalei. Instanța a decis ca acesta să execute efectiv doi ani într-un penitenciar de tip semiînchis, iar ceilalți doi ani au fost suspendați condiționat, cu stabilirea unei perioade de probă de trei ani, pe durata căreia inculpatul este obligat să respecte condițiile stabilite de instanță.
Potrivit materialelor cauzei, în iunie 2016, inculpatul, fost angajat al stației de deservire tehnică auto și aflat în conflicte cu proprietarul, a organizat, din răzbunare, incendierea service-ului. Pentru suma de 100 de euro, acesta a determinat un alt bărbat să incendieze o boxă pentru reparația automobilelor, indicându-i modalitățile de pătrundere pe teritoriu, zonele de evitat pentru a nu fi surprins de camerele de supraveghere și locurile unde să plaseze materialele inflamabile.
În urma incendiului, au fost distruse șapte automobile aparținând mai multor persoane, iar service-ul auto și bunurile din interior, inclusiv materiale de construcție și echipamente, au fost complet distruse. Pe teritoriul respectiv funcționau și alte spații comerciale utilizate de persoane fizice și juridice.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 1.290.000 lei pentru autoturisme și peste 1.062.000 lei pentru construcții și alte bunuri.
În timpul ședinței de judecată, inculpatul nu și-a recunoscut vina.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate