
Trump majorează tarifele vamale pentru 69 de țări, inclusiv Republica Moldova și Uniunea Europeană
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un nou decret prezidențial care prevede majorarea tarifelor vamale pentru 69 de țări și teritorii, inclusiv Republica Moldova, precum și pentru Uniunea Europeană. Măsura a fost luată cu doar câteva ore înainte de termenul-limită stabilit de administrația americană pentru încheierea unor acorduri bilaterale, transmite Ziua.md.
Potrivit documentului publicat de Casa Albă, noile tarife, denumite "tarife reciproc ajustate", variază între 10% și 41% și vor intra în vigoare începând cu 7 august. O excepție notabilă este Canada, pentru care tariful a fost majorat imediat, de la 25% la 35%.
Republica Moldova se află printre statele vizate de o taxă vamală de 25%, la fel ca India și Kazahstanul. În cazul Indiei, administrația americană motivează decizia prin achizițiile de arme și energie din Rusia, dar și prin "bariere comerciale netarifare dure și neprietenoase".
Cele mai ridicate tarife au fost impuse Siriei (41%), Laosului și Myanmarului (câte 40%). Serbia și Irak vor suporta tarife de 35%.
Pentru majoritatea statelor din listă, inclusiv UE, se aplică un tarif uniform de 15%.
Statele mari precum Rusia și China nu figurează pe listă, în cazul Chinei, negocierile comerciale bilaterale sunt încă în desfășurare, iar Rusia este vizată în paralel de un pachet separat de sancțiuni energetice și comerciale, ce urmează a fi aplicat în funcție de evoluția războiului din Ucraina.
Această decizie face parte din ampla ofensivă economică lansată de președintele Trump în cadrul așa-numitei "Zile a Eliberării Comerciale", un plan menit să reducă deficitul comercial al SUA și să reconfigureze relațiile comerciale internaționale. Decretul semnat pe 31 iulie este a doua fază a acestui plan, după măsurile anunțate inițial în aprilie 2025.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










