Transportatorii amenință cu oprirea rutelor regulate

microbuze
Transportatorii auto avertizează că, începând din această săptămână, vor începe să sisteze treptat cursele regulate care nu își mai acoperă nici costurile minime, invocând lipsa unei decizii privind ajustarea tarifelor, notează Bani.md.
 
Anunțul a fost făcut de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), care acuză autoritățile de tergiversarea procesului și de lipsă totală de reacție. "Transportatorii nu mai pot face față costurilor. Nu avem nicio claritate privind tariful și nu beneficiem de niciun instrument de suport", se arată în declarație.
 
Potrivit APOTA, discuțiile privind majorarea tarifelor pentru rutele naționale au început încă din 25 februarie 2026, iar ajustarea urma să fie aplicată de la 1 martie. Însă procesul a fost blocat, iar responsabilitatea este atribuită Agenției Naționale Transport Auto (ANTA).

"ANTA, în stilul său tradițional, și-a arătat incapacitatea profesională de a face cele mai elementare calcule", susțin reprezentanții transportatorilor.

Situația s-a agravat după izbucnirea crizei din Golf. La 9 martie a avut loc o ședință de urgență cu participarea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), însă nici atunci nu s-a ajuns la o soluție. APOTA afirmă că proiectul prezentat de ANTA era incomplet: "În proiect lipsea mărimea a trei indicatori, fără de care tariful nu poate fi calculat".

Deși ANTA trebuia să prezinte calculele finale pe 11 martie, instituția a anunțat cu o zi înainte că nu este pregătită, iar ședința a fost anulată. De atunci, spun transportatorii, autoritățile nu au mai oferit niciun răspuns.

"După data de 10 martie solicităm zilnic informații, dar din partea ministerului și ANTA este doar tăcere", se mai menționează în comunicat.

În aceste condiții, operatorii avertizează că sunt împinși spre faliment și acuză presiuni constante din partea instituțiilor de control. "Din motivul că incompetența și iresponsabilitatea MIDR/ANTA ne distruge complet ramura prin neadoptarea deciziilor necesare, anunțăm că transportatorii nu mai pot face față costurilor. Nu avem nici o claritate privind tariful, nu beneficiem de nici un instrument de suport, suntem supuși unor măsuri represive sistematice din partea ANTA, poliție, SFS", afirmă APOTA.

Transportatorii atenționează că efectele ar putea fi grave, mai ales pentru localitățile rurale. "Similar perioadei pandemiei, unele curse după sistare posibil nu-și vor mai reveni, iar numărul localităților care vor rămâne complet fără transport regulat va crește dramatic", avertizează asociația.

Citeşte şi..

Vezi toate