Toate localitățile din Republica Moldova sunt reconectate la energie electrică
Toate localitățile au fost reconectate la energie electrică. Totodată, toate traseele au fost deblocate, în prezent doar traseul R34 se află sub monitorizarea IGP.
Potrivit autorităților au parvenit peste 170 de solicitări pentru evacuarea apei din gospodării, locuințele nefiind inundate.
Se înregistrează risc de cedare a barajelor: lacurile din raionul Leova, s. Seliște și s. Sărata Nouă.
„Se întreprind acțiuni de pompare de capacitate înaltă. În s. Porumbești, r-nul Leova au fost construite două diguri de protecție cu o lungime aproximativ de 20 metri fiecare (300 saci). În orașul Leova, str. P. Dudnic au fost construit un dig în zona predispusă la inundații”, anunță autoritățile.
Menționăm că codul portocaliu de ploi și inundații se menține și pentru ziua de azi.