Tesla riscă să-l piardă pe Elon Musk. Vezi ce salariu cosmic i-a pregătit directorului executiv, pentru a-l determina să nu părăsească managementul companiei

MUSK

Președintele consiliului de administrație al Tesla, Robyn Denholm, a făcut apel către acționari să aprobe pachetul salarial masiv de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk. În caz contrar, directorul executiv miliardar ar putea să migreze ”spre pășuni mai verzi”, a avertizat ea, citată de The Verge.

Acționarii Tesla vor decide, în 13 iunie, soarta pachetului de compensații pentru Musk. Va fi pentru a doua oară când vor decide asupra remunerației directorului general, după ce un judecător din Delaware a anulat primul vot, la începutul acestui an, pe motiv că procesul de aprobare a fost ”profund viciat”. Acum, compania depune eforturi masive pentru a-i convinge pe acționari să aprobe remunerația, precum și o propunere de readucere a Tesla în Texas, fapt ce ar scoate-o de sub supravegherea instanțelor din Delaware.

”Elon nu este un director tipic, iar Tesla nu este o companie tipică. Așadar, modul tipic în care companiile compensează directorii-cheie nu va conduce la rezultate pentru Tesla. Motivarea unei persoane precum Elon necesită ceva diferit", scrie Denholm într-o scrisoare adresată acționarilor, depusă la Comisia pentru valori mobiliare și burse de valori.

Faptul că Denholm a insinuat că Musk are nevoie de ”motivație” sub forma celui mai mare pachet salarial aprobat vreodată pentru un director general, pentru a rămâne la Tesla, vorbește despre îngrijărorile pe care mulți investitori le simt în legătură cu viitorul său la companie. Numeroasele proiecte diferite ale lui Musk – la conducerea unor companii precum SpaceX, The Boring Company, Neuralink, X și xAI - i-au distras atenția de la Tesla, care este sursa principală a bogăției și popularității sale, concluzionează The Verge.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate