
Tentativă de omor în centrul capitalei: Un bărbat, condamnat la 15 ani de închisoare
Procuratura municipiului Chișinău anunță că un bărbat de 44 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip închis, pentru tentativă de omor intenționat. Sentința a fost pronunțată recent de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Potrivit procurorilor, incidentul a avut loc pe 30 aprilie 2024, în jurul orei 18:00, pe strada Ismail din capitală. Între inculpat și victimă — vecini din aceeași zonă — a izbucnit un conflict spontan, după ce victima, aflată în stare de ebrietate, a deteriorat interfonul blocului cu un ciocan și l-a provocat verbal pe inculpat.
În timpul altercației, bărbatul a scos o armă din buzunar și a tras un glonț în regiunea toracică a victimei, provocându-i răni grave. După incident, acesta s-a predat poliției și a recunoscut parțial fapta, declarând că intenția sa a fost doar să sperie victima, nu să o omoare.
Pe lângă pedeapsa principală, instanța a dispus aplicarea unei pedepse complementare — interdicția de a ocupa funcții sau de a desfășura activități legate de administrarea și gestionarea drogurilor, substanțelor similare sau medicamentelor cu efect puternic, pentru o perioadă de trei ani.
La stabilirea sentinței, judecătorii au ținut cont și de o pedeapsă anterioară pentru o infracțiune legată de droguri, care nu fusese executată integral.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










