Tarifele ridicate la energie au generat profituri istorice pentru companiile de stat: Energocom și FEE-Nord, pe primul loc
În prima jumătate a acestui an, cele mai mari profituri între întreprinderile controlate de stat le-au avut entitățile din sectorul energetic, arată datele monitorizării financiare realizate de Ministerul Finanțelor. Lider la profit între întreprinderile statului a fost SA Energocom (100% capital de stat, companie responsabilă cu furnizarea centralizată de energie electrică și gaze natural) cu circa 394,8 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 20% față de aceeași perioadă din 2024, transmite Mold-street.com.
De altfel, Energocom este și lider la veniturile din vânzări, care au crescut în primele șase luni cu peste 2,3 miliarde de lei, urcând la circa 10,4 miliarde de lei.
Calculele Mold-Street.com arată că, dacă ritmul veniturilor Energocom s-a menținut și în doua jumătate a anului 2025, apoi compania statului va fi prima firmă moldovenească ce va trece de pragul de un miliard de euro venituri anuale.
Pe locul doi după profit a urcat SA Furnizarea Energiei Electrice Nord (FEE-Nord) cu un rezultat de 311,9 milioane de lei, comparativ cu pierderile de 167,9 milioane de lei din perioada similară din 2024. Saltul spectaculos al profitului poate fi pus în special pe seama tarifelor mai mari la furnizarea energiei electrice, aprobate la începutul anului de către ANRE.
Pe locul trei se regăsește întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Chișinău, care a obținut în prima jumătate a acestui an un profit de 290,4 milioane de lei, în creștere cu 173,5 milioane de lei față de aceeași perioadă din 2024.
În top 10 companii ale statului după profit se mai află Loteria Națională a Moldovei - cu 149,3 milioane de lei (+16,4 milioane de lei), Termoelectrica - cu 128,3 milioane de lei (în scădere cu 268 de milioane de lei), Rețelele Electrice de Distribuție Nord - 96,8 milioane de lei (+7,2 milioane de lei), Moldtelecom - 95,9 milioane de lei (scădere cu 42,2 milioane de lei), întreprinderea de stat MoldATSA - 29,9 milioane de lei (+27,8 milioane de lei), Nodul Hidroenergetic Costești - 19,2 milioane de lei (+4,5 milioane de lei) și Portul Fluvial Ungheni - 17,1 milioane de lei (scădere cu 2,4 milioane de lei).
La polul opus se află Calea Ferată din Moldova, cu pierderi de circa 152,4 milioane de lei, în scădere nesemnificativă cu 2% față de prima jumătate din 2024. CFM este urmată de Moldelectrica - cu 54,4 milioane de lei, Editura Universul - cu 28,4 milioane de lei, Arena Națională - cu 27,1 milioane de lei și Metalferos - cu 19,5 milioane de lei.
Datele Ministerului Finanțelor arată că, în semestrul I din 2025, întreprinderile de stat au obținut per total profit până la impozitare în mărime de circa 175 de milioane de lei, pe când în semestrul I din 2024 au fost generate pierderi de 43,4 milioane de lei.
În același timp, societățile comerciale (cu capital 100% sau majoritar de stat) au obținut în prima jumătate a acestui an per total profit net în mărime de 1,15 miliarde de lei, cu 130,6 milioane lei mai mult față de semestrul I din 2024.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate