Tânărul care a provocat cumplitul accident din august a fost trimis în judecată

tanar

Tânărul în vârstă de 22 de ani, care a provocat, în vara acestui an, un cumplit accident rutier, soldat cu decesul a cinci oameni, a ajuns pe banca acuzaților. Potrivit procurorilor, el avea interdicția de a conduce mijloace de transport, însă în dimineața de 10 august 2024, a urcat la volanul unui autoturism și se deplasa pe traseul M5 spre municipiul Chișinău, cu cinci pasageri. El a făcut neregulamentar manevra de depășire pe a doua bandă de circulație, pe care se afla un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, cu patru pasageri. Pentru a evita impactul, ambii conducători au efectuat simultan manevra de virare pe prima bandă de circulație, cu sensul de deplasare spre municipiul Bălți, încât automobilele s-au ciocnit frontal.

În urma coliziunii, ambele mașini au luat foc, iar doi pasageri ai șoferului delincvent - o tânără de 17 ani și o femeie de 56 de ani -, precum și doi pasageri ai celuilalt automobil - o femeie de 32 de ani și o femeie de 54 de ani, inclusiv conducătorul automobilului -, au decedat în interior.

Trei copii, de 7, 9 și 11 ani, s-au ales cu răni grave, un copil de 6 ani - cu vătămări medii, iar un copil de un an a suferit vătămări neînsemnate.

Inculpatul a suferit vătămări corporale medii.

Acuzatorii i-au fost imputat comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264, alin. (5) din Codul penal - încălcarea regulilor de securitate a circulației.

În iunie, învinuitul a mai ajuns în vizorul structurilor de drept, după ce a condus automobilul în stare avansată de ebrietate, în sectorul Botanica al capitalei. Atunci, a fost intentată și o cauză penală, însă nu a fost finalizată.

Acum, tânărul riscă până la 13 ani de închisoare.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI