Subdiviziuni pentru copiii cu dizabilități în școlile generale
Unități de educație incluzivă pentru copiii cu dizabilități severe și accentuate urmează a fi deschise, din anul viitor, în unele școli din țară. Deși vor face parte din instituțiile de învățământ general, noile subdiviziuni vor avea un cadru educațional adaptat, cu planuri personalizate.
Într-un răspuns pentru IPN, Ministerul Educației și Cercetării precizează că va fi făcută o analiză a necesității și a instituțiilor de învățământ care ar putea dezvolta unități de educație incluzivă.
Acestea vor fi create în special în școlile mari, cu cel puțin 300 de elevi. Decizia le va aparține administrațiilor locale, însă va fi coordonată cu Ministerul Educației și Cercetării, la recomandarea Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică și cu demersul argumentat al organului local de specialitate.
Copiii înmatriculați în unitatea de educație incluzivă vor fi înscriși în clase conform vârstei, în catalog, registrul general de evidență și în registrul de educație incluzivă. Ei vor beneficia de servicii de sprijin educațional. De asemenea, vor avea parte de asistență personală, care va fi acordată în funcție de capacitățile, performanțele, deprinderile și necesitățile personale. De asemenea, dacă permit condițiile, copiii vor lua masa în cantina școlii sau în bucătăria din unitatea de educație incluzivă. La necesitate, li se va asigura transportarea de la domiciliu spre instituția de învățământ și retur.
Finanțarea unităților de educație incluzivă se va face din mijloace financiare de la bugetul de stat cu destinație specială.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI