Stare de alertă la granița României cu Republica Moldova: Un camion condus de un moldovean, posibil plin cu armament, a fost oprit la vama Albița
Un șofer, cetățean al Republicii Moldova, a încercat să intre în România la vama Albița, transportând un camion cu muniție de război. Incidentul a avut loc în jurul orei 1:30, iar tansportul ar fi fost destinat Israelului, au precizat surse pentru Antena 3 CNN.
Vameșii au oprit camionul și l-au scanat, constatând că în remorcă se aflau componente care ar putea include lansatoare de rachete. Camionul a fost sigilat, iar la fața locului urmează să sosească echipaje specializate de la Arme și Muniții pentru inventarierea completă a mărfii.
"Este o anchetă în desfăşurare. Mai multe informaţii cu privire la incident vor da instituţiile îndriduite să o facă, după finalizarea anchetei", a declarat, pentru Agerpres, prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica.
Șoferul a fost plasat sub supravegherea forțelor de ordine până la finalizarea verificărilor.