Spitalele de urgență au primit 41 de ambulanțe noi
Parcul de ambulanțe al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost completat, joi, 29 august, cu 41 de unități noi. Este vorba de autovehicule Renault, de tip B, produse în acest an, dotate cu echipament medical de ultimă generație, care corespund standardelor internaționale.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, autosanitarele vor spori operativitatea și accesul populației la servicii calitative de asistență medicală urgentă.
Prezentă la evenimentul de transmitere a ambulanțelor, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a precizat că, pe parcursul ultimilor doi ani, în țara noastră au fost aduse 184 de ambulanțe, care au fost procurate din diferite surse, inclusiv din bugetul de stat și pe banii partenerilor externi. Lotul de 41 de autospeciale, repartizate joi substațiilor și punctelor de asistență medicală urgentă, în valoare de aproape 3,5 milioane de euro, face parte din proiectul „Modernizarea unităților de ambulanțe a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească”, finanțat în baza Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. În total, proiectul prevede achiziția a 62 de autosanitare.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, aproape 80 la sută din noile autosanitare au fost repartizate în zonele rurale. În regiunea centru, vor primi ambulanțe localitățile Mereni, Anenii-Noi, Coșnița, Cărpineni, Hâncești, Ialoveni, Puhoi, Nisporeni, Orhei și Ungheni.
La nord, două ambulanțe vor ajunge la Bălți, iar câte una la Briceni, Dondușeni, Edineț, Glinjeni, Florești, Glodeni, Rîșcani, Sîngerei, Șoldănești, Telenești și Căzănești.
În sudul republicii, autospeciale vor primi Cantemir, Gotești, Leova și două - Ștefan Vodă.
În Găgăuzia vor ajunge ambulanțe la Ceadîr-Lunga, Vulcănești, Congaz și Comrat.
În municipiul Chișinău au fost repartizate 11 autosanitare.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI