Sindicaliștii critică modul în care a fost prezentat proiectul bugetului pentru 2026
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modul în care a fost prezentat proiectul bugetului pentru 2026 și transmit cǎ consultările obligatorii nu au avut loc.
Într-un comunicat, reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova spun că au primit documentele doar cu o zi înainte de ședință, ceea ce nu le-a permis o analiză completă.
"Din păcate, am primit proiectele de legi abia aseară. Timpul a fost extrem de limitat pentru a analiza toate prevederile, iar doar nota informativă are 97 de pagini", a spus Sergiu Sainciuc, vicepreședintele CNSM.
Valoarea de referință de 2 500 de lei, folosită pentru salariile din educație, cultură și ordine publică, nu a fost actualizată, a mai punctat vicepreședintele sindicatelor care remarcǎ că legea obligă Guvernul să o indexeze anual în funcție de situația economică și inflație.
De cealaltǎ parte, ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat cǎ procesul de consultare a fost afectat de termenul scurt și de contextul politic. "Înțeleg și sunt de acord și accept critica. În același timp, înțelegem și factorii obiectivi", a spus Andrian Gavriliță, precizând că procedurile vor fi respectate anul viitor.
Fǎcând referire la majorarea salariilor, ministrul a explicat că Guvernul nu poate crește salariile peste nivelul prevăzut fără acoperire economică.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate